Fii parte din cea mai tare echipă Peste 170 de localități din România au cel puțin câte o agenție Fortuna. În total, avem peste 460 de agenții, iar tu poți fi ușor unul dintre colegii noștri. Completează-ți datele personale din partea dreapta și noi te vom contacta!
La 16 septembrie 2015, Fortuna deschidea simultan 411 de agenții de pariere în România. În prezent, platforma online efortuna.ro este una dintre cele mai moderne din România.
Fortuna este un brand foarte îndrăgit de români, sponsorizând numeroase cluburi de fotbal, baschet și handbal, care se implică activ financiar și în competitii de amatori.
Fondat în 2009, grupul este la origine din Cehia, dar compania s-a dezvoltat pe parcurs și acum operează pe piețele din Cehia, Slovacia, Polonia, Croația și România.
Cel mai mare operator din Europa Centrală și-a propus de la bun început să ducă entertainmentul către jucători, iar acest obiectiv este o constantă în țelurile companiei.
Inovația într-o piață atât de efervescentă cum este cea a Gamblingului este una dintre valorile sădite adânc în conceptul celor care lucrează pentru Fortuna.
Specificul fiecărei țări și particularitățile jucătorilor sunt respectate de către Fortuna, compania însușindu-și statutul de furnizor premium de entertainment pentru jucătorii săi.
La Fortuna, nu-i totuna! Hai la noi ca operator pariuri si incepi cu pasi mici, drumul spre un post mare!
Ca parte a oricarui proces de recrutare, colectam si prelucram datele dumneavoastra personale in modul si in masura specificata mai departe in aceasta Notificare de Confidentialitate a Solicitantului de Loc de Munca. Scopul acestui document este sa va furnizeze, in special, informatii cu privire la scopul si natura acestor prelucrari, intinderea drepturilor dumneavoastra si modul in care le puteti exercita.
Colectarea si prelucrarea datelor dumneavoastra cu caracter personal se efectueaza in conformitate cu legislatia aplicabila in materia protectiei datelor cu character personal, in special cu Regulamentul General privind Protectia Datelor (GDPR).
1. Cine este operatorul de date?
Operatorii care prelucreaza datele dumneavoastra cu caracter personal fac parte din cadrul Grupului Fortuna Entertaiment Group, respectiv BET ACTIVE CONCEPT S.R.L. (C.U.I.: 34223171), BET ZONE S.R.L. (C.U.I.: 34774502), HATTRICK BET S.R.L. (C.U.I.: 34373098), PRO HB SLOTS S.R.L. (CUI: 38320045), SLOT ARENA S.R.L. (C.U.I.: 36545823), acestea avand sediul in Bucuresti, Sectorul 3, Cladirea TN Offices 2, Splaiul Unirii, nr. 165, Etaj 5 și 7 (partial), ("Fortuna" sau "noi").
In cazul oricarei solicitari referitoare la prelucrarea datelor dumneavoastra cu caracter personal sau in cazul exercitarii drepturilor prevazute in Clauza 4 de mai jos, va rugam sa ne trimiteti un e-mail la [email protected]. Puteti contacta de asemenea ofiterul nostru pentru protectia datelor cu caracter personal la adresa [email protected].
2. Ce date cu caracter personal colectam despre dumneavoastra? In ce scop si pentru cat timp le colectam?
Prelucram datele dumneavoastre cu caracter personal numai in masura determinata de scopurile specifice ale prelucrarii, respectiv:
2.1 In scopul recrutarii pentru un anumit post, prelucram datele personale furnizate de dumneavoastra in mod voluntar in CV cum ar fi [nume, prenume, adresa, data nasterii, numar de telefon, adresa de e-mail, statutul familiei, educatia, angajatorii anteriori , dovada educatiei, fotografie]. Baza legala pentru o astfel de prelucrare este de a lua masuri la solicitarea dumneavoastra inainte de a incheia un contract de munca. Datele dumneavoastra personale mentionate mai sus vor fi prelucrate pentru indeplinirea scopului, adica pana cand veti fi respins pentru functia sau, in cazul in care veti avea succes, pentru durata procesului de recrutare si ulterior pe durata relatiei de munca (pe baza de de indeplinire a contractului de munca).
2.2 In cazul in care dorim sa pastram datele dumneavoastra de contact si personale mentionate anterior pentru orice potential proces de recrutare in viitor, putem prelucra datele dumneavoastra cu caracter personal cu acordul dumneavoastra pe care ni l-ati acordat in mod voluntar pe parcursul procesului de recrutare sau prin intermediul site-ului web. Datele dumneavoastra cu caracter personal vor fi stocate pe durata consimtamantului pentru 3 ani.
2.3 In plus, trebuie sa prelucram si sa stocam datele dumneavoastra cu caracter personal mentionate mai sus, in scopul unor potentiale revendicari in viitoar. Aceasta prelucrare se bazeaza pe interesul nostru legitim, intrucat am putea avea nevoie sa pastram dovezi pentru eventualele dispute care pot surveni. Datele cu caracter personal vor fi prelucrate pentru perioada necesara indeplinirii acestui scop, cu toate acestea, nu mai mult decat pentru perioada de 10 ani de la inceperea termenului legal de prescriptie in fiecare caz particular.
3. Cui transmitem datele dumneavoastră cu caracter personal?
3.1 Datele dumneavoastra personale pot fi dezvaluite catre parti terte, demne de incredere, care ne ofera suportul administrativ sau tehnic. De asemenea, putem transmite datele dumneavoastra cu caracter personal catre agentii de recrutare pe care le folosim in scopul recrutarii.
3.2 De asemenea, putem transmite datele dumneavoastra cu caracter personal autoritatilor guvernamentale sau organelor de aplicare a legii daca legea prevede astfel, catre consilieri externi si catre alte persoane care sunttinute de obligatia de confidentialitate.
3.3 Numai un numar limitat de angajati vor avea acces la datele dumneavoastra cu caracter personal. Angajatii sunt obligati sa pastreze strict confidentiale datele personale si masurile luate pentru protectia lor. Acestia au dreptul sa se ocupe de date cu caracter personal numai conform instructiunilor noastre explicite.
3.4 În unele cazuri, putem dezvălui datele dumneavoastră cu caracter personal către entități în cadrul societăților afiliate Fortuna în funcție de necesități (need-to-know basis) (de exemplu, dacă profilul dumneavoastră se poate potrivit altui post din altă entitate; pentru activitățile de raportare interne și externe periodice sau, cu privire la rezultatele Fortuna, și/sau cu privire la operațiunile Fortuna).
4. Care sunt drepturile dumneavoastra in legatura cu procesarea?
4.1 Daca ne acordati consimtamantul dumneavoastra pentru prelucrarea datelor dumneavoastra cu caracter personal, o faceti in intregime in mod voluntar si, prin urmare, aveti dreptul de a revoca sau restrictiona consimtamantul in orice moment. In unele circumstante, aveti dreptul de a formula obiectiuni privind prelucrarea datelor dumneavoastra cu caracter special, in special in cazul in care datele dumneavoastra cu caracter personal sunt prelucrate pe baza unui interes legitim; in acest caz, va vom evalua obiectia si va vom informa despre rezultat.
4.2 In anumite conditii si circumstante, celelalte drepturi ale dumneavoastra includ: dreptul de acces la datele dumneavoastra cu caracter personal, dreptul de a rectifica sau sterge datele dumneavoastra cu caracter personal, dreptul de a restrictiona prelucrarea, dreptul de a nu fi supus unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automata, inclusiv crearea de profiluri, dreptul la portabilitatea datelor si dreptul de a depune o plangere impotriva FORTUNA, in calitate de operator, la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
5. Cât timp păstrăm datele dumneavoastră cu caracter personal?
5.1 Va pastram datele personale pentru nu mai mult decat este necesar pentru indeplinirea scopului prelucrarii in cauza, adica de obicei pe toata durata procesului de recrutare, dupa cum este specificat mai sus. In cazul in care prelucram datele dumneavoastra cu caracter personal pe baza consimtamantului dumneavoastra, aceste date cu caracter personal vor fi prelucrate numai pe durata consimtamantului pe care il puteti revoca sau restrictiona oricand. Daca procedati astfel, vom inceta procesarea datelor cu caracter personal in cauza.
6. Ce se intampla daca exista modificari ale prelucrarii?
6.1 Orice modificari pe care le putem aduce in viitor acestei Notificari de Confidentialitate a Solicitantului de Loc de Munca va vor fi notificate prin intermediul canalelor de comunicare convenite.